Executarea hotărârilor judecătoreștiSistem judecătorescUltimele stiri

Uniformizarea practicii judiciare sau independența judecătorului? Analiză CRJM

By 7 februarie 2019 No Comments

Uniformizarea practicii judiciare sau independența judecătorului? Analiză CRJM

În Republica Moldova, probabil ca și în toate sistemele de drept existente în prezent, societatea trăiește, în principal, în baza unor reguli scrise de legislativ sau executiv. Prin deciziile lor, judecătorii din acele sisteme au sarcina de a asigura respectarea legii, nu însă și de a institui noi reguli. Potrivit unei analize a Centrului de Resurse Juridice, în unele țări, legile adoptate de executiv sau legislativ urmăresc scopul de a submina drepturile omului, iar uneori acestea limitează considerabil posibilitățile judecătorilor de a face dreptate.

În cazul Republicii Moldova, când o lege încalcă drepturile omului, judecătorii pot sesiza Curtea Constituțională, desconsidera prevederile actelor normative inferioare legii sau chiar pot aplica direct, în detrimentul legislației naționale, prevederile tratatului internațional în domeniul drepturilor omului. În același timp, în cazul în care legea civilă nu oferă o soluție sau când această soluție nu este clară, legea cere judecătorului să aplice analogia legii sau să se conducă de principiile de drept. Legile sunt citite de puține persoane și nu toți cei care le citesc le înțeleg până la sfârșit.

Legea nu este adoptată pentru o persoană sau pentru un grup predeterminat de persoane. Ea urmează să genereze efecte similare pentru toți cei ce cad sub incidența ei, indiferent de poziția deținută în societate, avere, apartenență politică sau alte aspecte. Anume din acest motiv, art. 16 alin. 2 al Constituției Republicii Moldova prevede că toți suntegali în fața legii. Această normă constituțională nu consacră doar recunoașterea prin lege a egalității tuturor, dar și egalitatea în fața autorităților care o aplică. Această egalitate nu poate exista atunci când, aplicând același text de lege unor situații similare, judecătorul ajunge la soluții diametral opuse.

Probabil, principala pârghie pentru ordonarea sistemelor judiciare este uniformizarea modului de interpretare de către judecători a textelor de legi. Mai mult, respectarea interpretării legii de instanța ierarhic superioară reprezintă un semn de respect față de această instanță, dar și o pârghie care asigură încrederea în sistemul judecătoresc. Pe de altă parte, soluția dată de judecător, care contravine practicii instanței ierarhic superioare, va fi inevitabil casată. Aceasta, însă, nu înseamnă că un judecător dintr-o instanță ierarhic inferioară nu poate constata că practica judiciară bine stabilită, inclusiv practica instanței superioare, este depășită de realitățile sociale, sau că situația juridică pe care o examinează este diferită. Respectarea interpretării legii date de instanța judecătorească supremă poate avea loc numai dacă însăși practica instanței supreme este uniformă, iar soluțiile date de aceasta sunt pe înțelesul judecătorilor și bine argumentate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a notat că nu există un proces echitabil atunci când instanța judecătorească supremă fie dezvoltă o practică contradictorie, fie nu contribuie la uniformizarea practicii contradictorii existente.

Posibilitatea unor hotărâri judecătorești neuniforme reprezintă o caracteristică inerentă oricărui sistem juridic cu mai multe nivele de jurisdicție sau cu instanțe care au competențe istincte. Astfel de divergențe pot apărea și în cadrul aceleiași instanțe, mai ales în cazul sistemelor în care practica judecătorească nu a fost bine codificată anterior. În sine, aceste divergențe pot fi tolerate la o anumită etapă, or uniformizarea practicii judecătorești reprezintă un proces de durată. CtEDO, atunci când examinează astfel de situații, verifică dacă:
a) divergențele sunt „profunde și persistente”;
b) legislația internă prevede mecanisme pentru remedierea inconsecvențelor; și
c) mecanismul este aplicat și, în caz că a fost aplicat, cu ce efecte.

Uniformitatea practicii judiciare determină mai multe beneficii, atât pentru justițiabili, cât și pentru sistemul judecătoresc. Cu toate acestea, procesul de uniformizare trebuie să rămână suficient de flexibil pentru a permite evoluția jurisprudenței. CtEDO nu acceptă în sistemul judecătoresc național divergențe „profunde și persistente” care să se mențină o perioadă prea lungă de timp.

Legislația Republicii Moldova prevede mai multe pârghii care să asigure uniformizarea practicii judecătorești. Printre acestea pot fi enumerate:
a) avizele consultative ale CSJ în cauzele civile (art. 122 CPC);
b) obligativitatea jurisprudenței CtEDO în cauzele penale (art. 7 alin. 8 și art. 427 alin. 1 p. 16 CPP);
c) recursul în interesul legii în cauzele penale (art. 7 alin. 9 și art. 4651  CPP);
d) casarea în recurs a sentințelor penale contrare practicii anterioare a CSJ (art. 427 alin. 1 p. 16 CPP);
e) hotărârile Plenului CSJ;
f) sancționarea disciplinară a judecătorului pentru nerespectarea practicii judiciare uniforme (art. 4 alin. 1 lit. b) al Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor).

Respectarea practicii judiciare limitează inevitabil discreția judecătorilor și, implicit, libertatea acestora de a soluționa cauzele pe care le examinează. Curtea Constituțională a Republicii Moldova a menționat că, în soluționarea unei cauze, judecătorul trebuie să fie independent atât față de ceilalți judecători, cât și față de președintele instanței sau față de celelalte instanțe. Totuși, Curtea a menționat în aceeași hotărâre că aceasta nu exclude obligația judecătorului dintr-o instanță de grad inferior de a respecta o hotărâre anterioară a unei instanțe de grad superior în ceea ce privește interpretarea legii incidente în cauza ulterioară. Cu toate acestea, posibilitatea CSJ de a emite recomandări sau explicații, atunci când ele sunt date în afara cauzelor pe care le examinează, riscă să fie contrare independenței judecătorilor garantate de art. 116 din Constituția Republicii Moldova.

Leave a Reply