Justiție și dezvoltare economicăUltimele stiri

Televiziunile moldovenești: metamorfoze post-electorale

By 31 ianuarie 2020 No Comments

Televiziunile moldovenești: metamorfoze post-electorale

Atât începutul, cât și sfârșitul anului 2019 ne-au prins în campanii electorale, fiecare cu particularitățile ei. Puțini au anticipat evenimentele din iunie 2019 de pe arena politică. Acestea, însă, au avut urmări directe și aproape imediate nu doar asupra configurației politice din Republica Moldova, ci și asupra sectorului media.

Potrivit Media-Azi, plecarea de la putere a democraților și fuga din țară a lui Vlad Plahotniuc, considerat în ultimii ani cel mai puternic proprietar de instituții mediatice, a slăbit în mod vizibil forța holdingului său, construit și consolidat în mod continuu și sistematic. Totuși, când părea că vom asista la o demonopolizare a sectorului mediatic, la crearea unor condiții corecte și libere în care să se dezvolte o presă pluralistă și echidistantă, într-un termen scurt, s-au prefigurat noi tendințe de monopolizare a spațiului media, în special pe segmentul audiovizual. Altfel spus, transferul de putere la nivel politic s-a produs și la nivel mediatic. În consecință, cele două campanii electorale din anul 2019 au arătat clar că PSRM, aflat la guvernare,  va urmări mai degrabă să-și consolideze propriul holding media, decât să asigure pluralismul mediatic și să ia măsuri împotriva concentrării din domeniu.

Generalități

Așadar, per ansamblu, cele zece posturi tv monitorizate de Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova în campania electorală din toamnă au oferit acces candidaților la spațiul de emisie și le-au mediatizat activitățile. Deși o mare parte dintre materialele electorale au citat preponderent concurenții electorali, fără a trata subiectele în profunzime prin oferirea informațiilor de context relevante, beneficiarul de informație a avut acces, în general, la o pluralitate a vocilor în materialele electorale. Separat, însă, numărul televiziunilor care și-au demonstrat evident simpatiile politice, limitând pluralismul, a crescut de la o săptămână la alta. Mai multe posturi de televiziune importante din țara noastră au făcut partizanat politic în campania electorală pentru alegerile locale generale și parlamentare noi. Analiza arată că apropierea de data alegerilor a amplificat tendințele de părtinire, favorizare și/sau defavorizare a anumitor concurenți electorali din partea unor furnizori de servicii media audiovizuale.

Arsenalul mediatic al PSRM se fortifică

Mai exact, datele monitorizării demonstrează că două posturi de televiziune afiliate PSRM – NTV Moldova și Accent TV – l-au promovat masiv pe candidatul acestui partid la funcția de primar al municipiului Chișinău, atât prin spațiul de emisie mare acordat, cât și prin contextul exclusiv pozitiv în care a fost plasat. În același timp, alți concurenți fie au fost ignorați, fie au fost mediatizați lapidar, neutru sau negativ de aceleași posturi. Nu în ultimul rând, în turul II, contracandidatul socialistului a fost defavorizat în mai multe rânduri în materialele jurnalistice de la cele două televiziuni, ceea ce denotă tendențiozitate și lipsă de imparțialitate. În context, este important să notăm că, la 21 octombrie 2019, autoritatea națională de reglementare în domeniul audiovizualului a aprobat solicitarea postului de televiziune Accent TV privind modificarea denumirii acestuia în Primul în Moldova, în urma semnării contractului de retransmisie a postului Pervîi Kanal de la Moscova. Anterior, la începutul lunii august, CA a inclus Accent TV în lista „must carry” a posturilor care trebuie retransmise obligatoriu de toți operatorii de cablu din țară. În același timp, Prime TV continuă să transmită anumite produse ale Pervîi Kanal, iar legalitatea acestor acțiuni este neclară deocamdată.

Partidului Politic Șor și Partidul Democrat nu renunță 

Părtinitoare în campania electorală a fost și o televiziune afiliată Partidului Politic Șor – Televiziunea Centrală, spun rapoartele de monitorizare ale societății civile. De această dată, partizanatul a fost evident în favoarea reprezentanților partidului menționat, defavorizarea vizându-i, în special în campania pentru turul II al alegerilor, pe cei doi candidați rămași în cursa pentru Chișinău.

Potrivit acelorași rapoarte, două posturi tv apropiate Partidului Democrat – Prime TV și Publika TV – au făcut mai puțin partizanat politic, dar au defavorizat în special candidatul blocului ACUM la funcția de primar al capitalei, prin selecția contextului negativ al știrilor ce l-au vizat pe cel din urmă. Totuși, în comparație cu campaniile electorale anterioare, numărul atacurilor a diminuat considerabil. În turul doi de scrutin, la cele două televiziuni s-a remarcat favorizarea candidaților PDM în campania din afara Chișinăului. Deși Partidul Democrat a avut propriul candidat la funcția de primar de Chișinău, cele două posturi de televiziune i-au mediatizat succint activitățile electorale, fără să fie evidentă o preferință pentru candidatul PDM. La sfârșitul lunii octombrie, actualul președinte al PDM, Pavel Filip, explica, oarecum, această schimbare, declarând într-o emisiune televizată că „partidul nu mai are influențe la nicio televiziune”: „Cu părere de rău, nu avem resurse media, este o problemă pe care trebuie ulterior să o rezolvăm, să vedem ce pachet media ne propunem să avem” (TVR Moldova, 28 octombrie 2019, „Punctul pe Azi”, min. 38).

Din tabăra mediatizărilor (mai) echilibrate

În același timp, alți doi furnizori de servicii media audiovizuale – RTR Moldova și Jurnal TV –  s-au apropiat de o mediatizare echilibrată a candidaților pentru funcția de primar al  Chișinăului, admițând, totuși, în unele cazuri, favorizări sau defavorizări ușoare ale unuia dintre cei doi concurenți cu cele mai mari șanse, prin numărul mai mare al materialelor sau lumina pozitivă în care le-au fost prezentate activitățile.

Cât despre postul public național, datele monitorizării arată că acesta a oscilat de la mediatizare cantitativă echilibrată, ceea ce înseamnă că majoritatea concurenților au fost prezenți în știri, fără a fi favorizați sau defavorizați, la o înclinare ușoară a balanței în favoarea candidatului socialist, sau la ignorarea mai multor candidați în primul tur.

Totodată, două televiziuni regionale – TV8 și ProTV Chișinău –  au avut un comportament echilibrat în mediatizarea campaniei electorale, apropiindu-se cel mai mult de standardele deontologice și de normele legale, relevă rapoartele CJI[1].

Citiți continuarea interviului aici.

Leave a Reply