InițiativeJustiție și dezvoltare economică

Taxele pentru folosirea drumurilor ar putea fi modificate

By 16 iunie 2020 No Comments

Taxele pentru folosirea drumurilor ar putea fi modificate

Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate și neîmatriculate în Republica Moldova ar putea fi modificată pentru unitățile de transport ale căror masă totală, sarcină pe axă sau dimensiunile depășesc limitele admise. Proiectul  de modificarea Codului fiscal este înregistrat în Parlament și  propune modificarea anexei nr. 3 la titlul IX din Codul fiscal, ce reglementează taxele rutiere.

Astfel, taxa pentru eliberarea avizului preliminar și a autorizației speciale la cerere poate fi modificată de la 43,2 lei la 5 euro. De asemenea, taxa pentru depășirea sarcinii masice pe axe admise până la 2 t inclusiv, va fi 0,15 euro pentru fiecare tonă depășire per km, actualmente fiind 5,5 lei, iar peste 2 t – 0,30 euro, în prezent fiind 11 lei.

Depășirea masei totale admise a autovehiculelor cu încărcătură (fără depășirea sarcinii masice pe axă) va fi taxată cu 0,08 euro pentru fiecare tonă depășire/km, la momentul actual aceasta fiind de 16 lei.

Totodată, taxele pentru depășirea dimensiunilor lățimii sau înălțimii admise, dar cu respectarea condițiilor pentru sarcina masică, vor arăta astfel :

  • până la 50 cm ori lungimea până la 100 cm – 0,2 euro/km
  • cu 51-100 cm ori lungimea 100-200 cm 0 0,3 euro/km
  • cu 101-150 cm ori lungimea cu 201-350 cm – 0,5 euro/km
  • cu 151-200 cm ori lungimea de 351-600 cm – 0,7 euro/km
  • cu 201-250 cm ori lungimea de 601-900 cm – 0,9 euro/km
  • cu 251-300 cm ori lungimea cu 901-1200 cm – 1,2 euro/km
  • cu peste 301 cm ori lungimea cu peste 1200 cm – 1,5 euro/km.

Monitorul.fisc.md scrie că se propune exceptarea de la plata tarifului vehiculele deținute de unitățile Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministrului Economie și Infrastructurii, cele utilizate în exclusivitate pentru serviciile de ambulanță, care efectuează transporturi funerare și cele care efectuează transporturi de echipamente de prim ajutor în cazul unor calamități sau dezastre naturale.

Totodată, pentru vehiculele speciale, la care masa totală, sarcina masică pe axă și dimensiunile sunt depășite reieșind din construcția sa, se permite eliberarea autorizației cu o durată de 3, 6 și 12 luni, cu aplicarea unei reduceri la taxă în mărime de 5%,10% și 15%. Condiția este ca parcursul lunar mediu să nu fie mai mic de 150 km.

În același timp, se propune includerea unei noi taxe în anexa nr. 6 – pentru utilizarea terenului folosit pentru amplasarea și funcționarea obiectivului, inclusiv căile de acces la drumuri, parcări și spațiile verzi din intravilanul și extravilanul localităților. Aceasta va fi de 16 lei pentru 1 m2.

Autorii consideră că aprobarea taxelor care sunt comparabile cu taxele din țările vecine va permite restabilirea traficului internațional, precum și legalizarea traficului intern.

Leave a Reply