Anticoruptie.mdSistem judecătoresc

Strategia de reformă a justiției 2019-2022: intervenția CSM în apărarea magistraților și noi reguli pentru accederea în funcții

By 23 aprilie 2019 No Comments

Strategia de reformă a justiției 2019-2022: intervenția CSM în apărarea magistraților și noi reguli pentru accederea în funcții

Dependența judecătorilor față de factori din afara sistemului judiciar, inacțiunea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în cazurile amenințărilor la adresa domeniului justiției și a independenței fiecărui judecător, deficiențele privind constituirea Consiliului Superior al Magistraturii și a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) care le împiedică să emită decizii corecte sunt unele dintre cele mai importante probleme pe care trebuie să le rezolve autoritățile responsabile de reformarea justitiției moldovenești în următorii patru ani, potrivit unui proiect privind Strategia de dezvoltare a sectorului justiției pentru 2019–2022.  

Anticoruptie.md scrie că, grupul de lucru care a elaborat noul proiect de strategie a fost format din reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova, Președinției Republicii Moldova, Procuraturii Generale, Curții Supreme de Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, Centrului Național Anticorupție, ai altor autorități și instituții publice, precum și reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare și organizațiilor societății civile. 

Documentul stabilește drept priorități modificări de ordin constituțional privind statutul, numirea, promovarea și imunitatea judecătorului, finanțarea sistemului judecătoresc, componenţa, competenţele și mandatul CSM. Totodată, autorii proiectului subliniată că menținerea independenței și prestigiului justiției nu se poate face doar prin măsuri de ordin legislativ. „Corpul judecătorilor, prin acțiuni ferme, trebuie să lupte pentru propria independență”, se menționează în proiect.

Proiectul prevede necesitatea fortificării capacităților CSP și a activității colegiilor sale prin abordări similare celor ce țin de CSM în raport cu membrii desemnați din oficiu. În cazul CSM, este vorba de excluderea din consiliu a președintelui Curții Supreme de Justiție, a ministrului Justiției și a procurorului general, deoarece prezența lor constituie o ingerință a acestor puteri în independența sistemului judecătoresc.

Acțiunea grupului de lucru de la Chișinău vine după ce Comisia Internațională a Juriștilor a efectuat o misiune între 19 și 23 noiembrie 2018 în Republica Moldova, în urma căreia s-a declarat îngrijorată de constatările că magistrații trăiesc deseori în stare de frică – teama de a-și exprima părerea despre situația din sistemul judecătoresc, teama urmăririi penale pentru pronunțarea unei hotărâri contrare dezideratelor procuraturii sau ale oamenilor de la putere, teama de demisie sau de a-și ruina cariera din cauza opiniilor diferite de cele ale superiorilor.

În ce privește CSM proiectul cu pricina arată că această structură trebuie să denunțe public amenințările la adresa sistemului judiciar în general și a independenței fiecărui judecător în particular. De asemenea, Comisia Internațională a Juriștilor s-a declarat îngrijorată de faptul că CSM a devenit un instrument de presiune asupra unor judecători și o amenințare la independența lor.

O altă problemă semnalată în proiect este instituirea echilibrului între numărul judecătorilor și sarcina în continuă creștere a activității acestora. Proiectul prevede necesitatea fortificării capacităților CSP și a activității colegiilor sale prin abordări similare celor ce țin de CSM în raport cu membrii desemnați din oficiu. În cazul CSM, este vorba de excluderea din consiliu a președintelui Curții Supreme de Justiție, a ministrului Justiției și a procurorului general, deoarece prezența lor constituie o ingerință a acestor puteri în independența sistemului judecătoresc.

Numirea judecătorilor și procurorilor s-ar putea face în alt mod

De asemenea, autorii susțin că urmează să fie revăzut conceptul de funcționare a unor mecanisme care nu constituie în prezent parte structurală a CSP. Potrivit proiectului de Strategie, în următorii trei ani ar putea fi modificate și unele condiții de accedere în funcția de judecător și procuror. Autorii menționează în acest sens eliminarea dublului standard aplicabil în privința aceleiași condiții de a candida la funcția de judecător în baza vechimii în muncă (5 ani sau 7 ani experiență în specialitățile juridice) pentru a se asigura stabilitatea, coerența și previzibilitatea procedurilor stabilite.

Proiectul arată că CSM trebuie să denunțe public amenințările la adresa sistemului judiciar în general și a independenței fiecărui judecător în particular. De asemenea, Comisia Internațională a Juriștilor s-a declarat îngrijorată de faptul că CSM a devenit un instrument de presiune asupra unor judecători și o amenințare la independența lor.

Documentul mai propune următoarele domenii de intervenție pentru consolidarea independenței și administrării sistemului judecătoresc și procuraturii: modificarea Constituției în partea ce ține de asigurarea independenței judecătorilor, precum și activitatea CSM; asigurarea instanțelor judecătorești cu numărul necesar de judecători și personal auxiliar; uniformizarea modalităților de acces în funcția de judecător; sporirea independenței procesuale a procurorilor; fortificarea capacităților CSP; asigurarea numirii persoanelor în funcțiile de conducere ale instanțelor judecătorești și ale procuraturii de către organele administrative.

Reformarea sectorului justiției în Republica Moldova a început odată cu adoptarea Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției pe anii 2011–2016, fiind prelungită prin Hotărârea Parlamentului nr.259 din 08.12.2016 cu privire la asigurarea continuității reformelor în sectorul justiției, până la 31.12.2017. Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 383 din 12 mai 2017 a fost creat grupul de lucru pentru elaborarea unui nou document de politici pentru asigurarea continuității reformei în sectorul justiției.

Leave a Reply