AvocaturăUltimele stiri

Situaţia avocaţilor care asigură asistenţa juridică garantată de stat, discutată în comisia parlamentară

By 7 februarie 2020 No Comments

Situaţia avocaţilor care asigură asistenţa juridică garantată de stat, discutată în comisia parlamentară

Calitatea asistenţei juridice garantate de stat, condiţiile de remunerare, numărul avocaților implicaţi în program, precum şi realizările şi necesităţile pe acest segment, au fost discutate la Parlament.

În cadrul şedinţei Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, președintele Uniunii Avocaților din Moldova, Emanoil Ploșnița, a prezentat Raportul de activitate în sistemul de acordare a asistenţei juridice garantate de stat. Potrivit documentului, pentru asigurarea asistenţei juridice calificate în cadrul programului, în 2018 au activat 466 de avocaţi, fiind specializaţi pe domenii. De asemenea, au fost prezentate informaţii care relevă micșorarea numărului de beneficiari, precum şi creşterea calităţii serviciilor oferite, obiectivele avute şi reuşitele obţinute în decursul perioadei menţionate. Un subiect aparte a fost cel al remunerării, ţinându-se cont de majorarea unităţii convenţionale pentru serviciile prestate de către avocaţi.

Membrii comisiei parlamentare sau arătat interesaţi de rezultatele activităţii Consiliului Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat, menţionând că pe viitor, ar fi oportun să se includă în rapoartele de activitate şi informaţii care cuprind evoluţia numerică a beneficiarilor, dar şi posibilitatea majorării plafonului de venit care va permite cetăţenilor să beneficieze de servicii juridice garantate de stat şi posibilitatea admiterii  unei opţiuni ca avocaţii să ofere servicii juridice pro-bono în cadrul programului CNAJGS.

În cadrul aceleeași ședințe, a fost discutată situaţia avocaţilor din Republica Moldova, necesităţile acestora, dar şi obiectivele pe segmentul activităţii profesionale a avocaţilor.

Leave a Reply