InițiativeJustiție și dezvoltare economică

Proiect de lege pentru modificarea Legii concurenței. Ce prevede inițiativa legislativă

By 3 octombrie 2019 One Comment

Proiect de lege pentru modificarea Legii concurenței. Ce prevede inițiativa legislativă

Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul Sergiu Litvinenco, a înregistrat un proiect de lege pentru modificarea Legii concurenței. Proiectul a fost elaborat de experții Asociației Presei Independente (API) și urmărește racordarea legislației în domeniul concurenței la standardele europene privind protejarea pluralismului mass-media, dar și responsabilizarea și eficientizarea activității Consiliului Concurenței.

În ultimii ani au fost semnalate mai multe probleme de natură concurențială pe piața mediatică și pe piața publicității mass-media, cazul de cea mai mare rezonanță fiind legat de presupusa înțelegere de cartel, semnalată Consiliului Concurenței (CC) în ianuarie 2018 de patru posturi TV. Deși au trecut mai mult de un an și opt luni, Consiliul nu a răspuns la această plângere, iar organizațiile neguvernamentale de media au cerut anterior demiterea conducerii CC pentru tergiversarea examinării plângerii. Inițiativa legislativă a fost elaborată în scopul instituirii unor reglementări legale care ar proteja concurența pe piața mediatică și pe piața publicității, dar și pentru responsabilizarea Consiliului Concurenței, astfel încât această structură publică să fie obligată să intervină operativ în cazul unor semnale de practici anticoncurențiale pe piața publicității media. Proiectul de lege prevede instituirea interdicției acordurilor anticoncurențiale care au ca efect îngrădirea pluralismului mediatic; cerințe speciale privind stabilirea poziției dominante şi evaluarea abuzului de poziție dominantă în domeniul publicității mass-media; cerințe speciale privind concentrările economice în domeniul publicității mass-media; studierea piețelor relevante în domeniul publicității mass-media ca o direcție prioritară de activitate a Consiliului Concurenței; cerințe speciale privind procedura de examinare a presupuselor cazuri de încălcare a legislației concurențiale în domeniul publicității mass-media etc.

Proiectul de lege este disponibil pe pagina web a Parlamentului Republicii Moldova.

One Comment

  • Legislația Republicii Moldova conține norme din cele prevăzute în Proiect, atâta doar că nu se aplică, lucru semnalat chiar de către autorii Proiectului, care are natura unui act normativ de sistematizare, ca să fie evitată interpretarea de orice fel, mai ales în domeniul abuzului de drept, ceea ce poate salutat, dar fără delăsarea faptelor și fătuitorilor de rea credință din structura aceasta cu acțiuni foarte și foarte selective.

Leave a Reply