Anticoruptie.mdAvocatură

Persoane noi în avocatura moldovenească: Breasla s-a îmbogățit cu un judecător și patru procurori

By 11 octombrie 2019 No Comments

Persoane noi în avocatura moldovenească: Breasla s-a îmbogățit cu un judecător și patru procurori

Un judecător și patru foști procurori au primit, miercuri, licența de avocat. Ei au fost admiși în avocatură fără ca să susțină examenele de calificare deoarece au activat mai mult de zece ani ani în calitate de judecător sau procuror. Cele cinci candidaturi au provocat discuții controversate printre membrii Comisiei de licențiere a Uniunii Avocaților din Moldova.

Potrivit Anticoruptie.md, singurul judecător care a fost admis în avocatură este Domnica Manole, magistrată la Curtea Constituțională. Judecătoarea a depus cerere înainte de a intra în posesia mandatului. Deși a intrat în posesia licenței de avocat, documentul urmează să fie suspendat pentru perioada cât va deține mandatul de judecător al Curții Constituționale.

Membrii Comisiei de licențiere au avut păreri împărțite privind candidatura Domnicăi Manole pe motiv că cererea de admitere în avocatură a fost depusă peste termenul de 6 luni, prevăzut de lege. Un alt motiv invocat de unii membri ai Comisiei a fost și faptul că președintele Dodon nu a anulat decretul prin care Manole a fost demisă din sistem.

Unii reprezentanți ai Comisiei de licențiere au fost rezervați și în privința fostei procurore din Chișinău, Liuba Conșina. Un bărbat a informat în scris Comisia că în timp ce activa în oficiul Buiucani al Procuraturii, Conșina i-a intentat un dosar penal pentru violare de domiciliul. Ulterior, procurorul ierarhic superior l-a scos pe învinuit de sub urmărire penală, iar instanța a decis să fie despăgubit cu 6 mii de lei din contul statului pentru tragere ilegală la răspundere penală.

Un alt candidat admis în avocatură este și fostul procuror Anticorupție, Gheorghe Ciobanu. Acesta a demisionat, la indicația fostului procuror general, Eduard Harunjen, după ce a fost subiectul unui reportaj realizat de portalul Anticorupție.md, în care un șofer învinuit într-un dosar penal, îl acuza pe omul legii de trafic de influență în investigarea dosarului, în care fiul său avea statut de parte vătămată.

Tot miercuri a fost admis în avocatură și fostul procuror în Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției, Vladimir Moșneaga. Acesta a fost vizat într-o investigație a Ziarului de Gardă, în care se arăta că, în anii 2013-2018, acesta a inclus în declarațiile sale de avere și interese personale că a primit, sub formă de donație de la părinți și rude, în cadrul unor evenimente de familie, nu mai puțin de 37 mii de euro.

Publicația a mai scris că părinții procurorului, care duc un trai modest, dar decent în satul Corjova, raionul Dubăsari, sunt proprietarii unui teren din intravilanul satului Stăuceni, unde a fost construit un imobil de lux. Fosta soție a lui Vladimir Moșneaga a declarat că imobilul de fapt ar aparține fostului soț.

Nu a trecut fără scandal nici candidatura lui Nicolae Dumbrăveanu, fost procuror în Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției. O femeie a venit la sediul Uniunii Avocaților ca să informeze Comisia de licențiere că Dumbrăveanu i-ar fi fabricat un dosar penal pentru spălare de bani.

Solicitat de reporterul Anticoruptie.md, Gheorghe Vlas, președintele Comisiei de licențiere, a declarat că toți cei cinci candidați au fost acceptați în avocatură deoarece așa prevede legea, iar majoritatea breslei este indignată de faptul că foștii procurori și judecători sunt admiși în profesie fără susținerea examenului.

„Este vorba de o prevedere din articolul 10 din Legea cu privire la avocatură cu care noi luptăm de mai mult timp. Am ajuns să fim criticați de societate că avocatura s-a transformat într-un refugiu pentru judecătorii sau procurorii compromiși. Legea nu permite admiterea în profesie a persoanelor care nu au o reputație ireproșabilă. Dar noi nu suntem organ constator și nu întotdeauna suntem informați. Mai există un aspect, prezumția nevinovăției. Noi am refuzat să eliberăm licențe unor foști judecători cu statut de învinuit în dosare penale, cum ar fi Mihail Ciugureanu și Ludmila Ouș. Aceștia s-au adresat în instanță și am fost impuși să-i admitem în profesie. Am ajuns să cheltuim timp și resurse în instanță din cauza acestor judecători și procurori. Din acest motiv deseori îi acceptăm în avocatură, chiar dacă deținem informații că au reputația pătată”, a declarat Vlas.

Leave a Reply