Juriștii pentru Drepturile Omului

Moldova, condamnată din nou la CtEDO. Curtea Supremă de Justiție a anulat eronat deciziile instanțelor inferioare

By 10 aprilie 2019 No Comments

Moldova, condamnată din nou la CtEDO. Curtea Supremă de Justiție a anulat eronat deciziile instanțelor inferioare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a făcut publică hotărârea în cauza Romanenco c. Moldovei, care se referă la anularea de către Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a hotărârile instanțelor inferioare și dispunerea evacuării reclamanților din apartamentul gajat în temeiul unui contract de credit în folosul unei societăţi cu răspundere limitată, precum și obligarea la plata sumei de 57.064 lei. Curtea a constatat că a avut loc o violare a Articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului şi le-a acordat reclamanţilor suma de 4.915 euro cu titlu de prejudiciu moral, precum şi costuri şi cheltuieli, scriu Juriștii pentru Drepturile Omului.

Reclamanții, Vladimir Romanenco și Maria Romanenco, sunt născuți în 1945 și 1942, și locuiesc în Chișinău. La 4 martie 2005, reclamanții au încheiat un contract de gaj a unicului lor apartament, cu banca C., pentru a garanta un împrumut contractat de Societatea cu Răspundere Limitată D.P.; contractul de gaj, semnat de reclamanți, a fost  înregistrat în registrul bunurilor imobile. Termenul limită pentru rambursarea creditului a fost 28 noiembrie 2005.

La 23 septembrie 2005, a fost semnat un acord suplimentar de reclamanți, S.R.L. și bancă și înregistrat în registrul bunurilor imobile, contractul fiind prelungit până la 19 septembrie 2007. La 27 februarie 2007, a fost semnat un al doilea acord suplimentar semnat de reclamanți, S.R.L. și bancă și înregistrat în registrul bunurilor imobile, contractul fiind prelungit până la 21 septembrie 2009. La 21 septembrie 2009, S.R.L. și banca au reînnoit contractul menționat mai sus până la 21 septembrie 2011; acest acord nu a fost semnat de reclamanți și nu a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile.

La data de 12 mai 2010, banca a înaintat o acțiune în judecată privind executarea gajului. La 8 aprilie 2011, instanța de fond a respins acțiunea băncii; stabilind că reclamanții nu și-au dat acordul pentru prelungirea contractului până în 2011 și că, prin urmare, nu erau obligați să respecte reînnoirea contractului ce a avut loc la 21 septembrie 2009.

La 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a menținut această hotărâre. Judecătorii au constatat că, în conformitate cu jurisprudența Curții Supreme de Justiție, prelungirea contractului de gaj nu era valabilă în lipsa acordului scris al părților și înregistrarea gajului în registrul bunurilor imobile. În opinia acestora, în ceea ce privește reclamantele, data contractului expira la 21 septembrie 2009, data prevăzută în acordul adițional din 27 februarie 2007.

La 15 mai 2013, Curtea Supremă de Justiție, în lipsa părților, a anulat deciziile instanțelor inferioare, a admis cererea băncii C., a dispus evacuarea reclamanților  din apartament și a obligat plata sumei de 57.064 lei. Judecătorii CSJ au decis că, în lipsa unui acord din partea reclamanților privind prelungirea contractului după 21 septembrie 2009, relațiile dintre părți au fost reglementate de dispozițiile acordurile contractuale anterioare și că, în consecință, dispozițiile contractuale din 21 septembrie 2009 s-a aplicat și reclamanților.

În fața Curții, invocând Articolul 6 din Convenție, reclamanții s-au plâns că judecătorii CSJ au încălcat principiul echității procedurale; precum şi de insuficiența motivării și a caracterului contradictoriu al deciziei CSJ, comparativ cu jurisprudența națională.

Decizia Curţii

În speță, Curtea a constatat că, în 2005, S.R.L. P.D. a încheiat un contract de credit cu banca C. și că printr-un acord adițional la contract, reclamanții au gajat apartamentul lor, pentru garantarea obligațiilor S.R.L. În 2007, prin acordul suplimentar contractul a fost prelungit până în 2009 și că, la data de 21 septembrie 2009, S.R.L. a reînnoit din nou acordul adițional la contractul de gaj până în 2011. De asemenea, ea a remarcat faptul că reclamanții nu și-au dat acordul pentru prelungirea respectivă.

În acest sens, Curtea a notat că instanța de fond și Curtea de Apel au respins acțiunea băncii C. pentru că, potrivit jurisprudenței naționale, prelungirea unui contract de gaj nu a fost valabilă în absența acordului scris al părților și înregistrarea gajului în registrul cadastral, iar scadența contractului în ceea ce privește reclamanții a fost, prin urmare, la 21 septembrie 2009, data prevăzută în Acordul suplimentar din februarie 2007. De asemenea, ea a observat că reclamanții au invocat acest argument în referința prezentată CSJ, făcând trimitere și la jurisprudența internă relevantă în acest caz.

Curtea a notat că CSJ a anulat deciziile instanțelor inferioare și a dispus evacuarea reclamanților și transmiterea proprietății lor băncii C. Ea a notat că CSJ nu a evaluat nici cel mai important argument al reclamantelor, și nici jurisprudența națională relevantă invocată de părți în cauză. În opinia Curții, argumentul reclamanților a fost relevant și determinant (pentru comparație a se vedea Lebedinschi c. Moldovei, nr. 41971/11, §§ 33-34, 16 iunie 2015). În cazul în care Curtea Supremă îl considera ca fiind fondat, recursul celeilalte părți trebuia să fie respins și menținute hotărârile instanței de fond și instanței de apel (a se vedea, mutatis mutandis, Mitrofan c. Moldovei, nr 50054/07, §§ 53-54, 15 ianuarie 2013). Curtea a notat, de asemenea, că Guvernul nu i-a oferit un exemplu de jurisprudență în care instanțele naționale ar fi adoptat decizii similare cu decizia Curții Supreme de Justiție contestată de către reclamanți și, de asemenea, nu a susținut această inversare a jurisprudenței.

Aceste elemente au fost suficiente pentru ca Curtea să concluzioneze că procedura nu a fost echitabilă și că, în consecință, a avut loc o violare a Articolului 6 § 1 al Convenției.

Reclamanții au cerut 61.283 euro cu titlu de prejudiciu material, 5.000 euro cu titlu de prejudiciu moral și 3.805 euro cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea a acordat reclamanților 3.600 euro cu titlu de prejudiciu moral și 1.315 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

În ceea ce privește cererea de despăgubiri materiale, Curtea nu a putut să speculeze asupra rezultatului procedurii în lipsa deficiențelor pe care le-a identificat. Prin urmare, Curtea a respins această cerere. Ea  a considerat, având în vedere natura încălcării constatate în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenție, că, în principiu, cel mai potrivit mijloc de remediere a acestei încălcări ar fi redeschiderea procedurii la nivel naţional. În prezent, reclamanţii trebuie să utilizeze această oportunitate.

Leave a Reply