Executarea hotărârilor judecătoreștiInițiative

Ministerul Justiției inițiază procedura de alegere a noului judecător la CtEDO. Cine face parte din Comisia pentru selectarea candidaţilor

By 10 iulie 2020 One Comment

Ministerul Justiției inițiază procedura de alegere a noului judecător la CtEDO. Cine face parte din Comisia pentru selectarea candidaţilor

Ministerul Justiției inițiază procedura de alegere a noului judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) din partea Republicii Moldova, ca urmare a scrisorii Secretarului General al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Wojciech Sawicki, cu privire la expirarea, la 2 decembrie 2021, a mandatului dlui Valeriu Grițco, actualul judecător din partea Republicii Moldova la CtEDO. 

În context, potrivit art. 22 al Convenției Europene privind Drepturile Omului, autoritățile naționale sunt invitate să prezinte Adunării Parlamentare o listă cu trei candidați, până în data de 10 mai 2021. Lista urmează a fi examinată în cadrul sesiunii de vară Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din iunie 2021.

Potrivit autorilor proiectului, este necesar să se desfășoare concursul naţional de selectare a candidaților pentru preluarea funcției de judecător în cadrul CtEDO, care trebuie să se desfășoare într-o manieră transparentă şi echitabilă, în conformitate cu Rezoluția 1646 (2009) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În acest context, este necesar să se aprobe componența nominală a Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de judecător la CtEDO şi Regulamentul privind modul de organizare şi desfășurare a concursului pentru suplinirea postului de judecător la CtEDO.

Autoritățile urmează să elaboreze și Regulamentul privind modul de organizare şi desfășurare a concursului de selectare a candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Vă invităm să veniți cu propuneri și recomandări la acest document.

Leave a Reply