Executarea hotărârilor judecătoreștiIdei

Diminuarea mărimii despăguburilor prin explicarea hotărârii judecătorești

By 28 martie 2019 2 Comments

Întrebarea: Urmare a deciziei de explicare a hotărârii, mai este îndreptățit reclamantul să primească salariul pentru absența forțată de la lucru în perioada 10 iunie 2008 – 14 noiembrie 2018? Dacă da, care trebuie să fie calculul sumelor bănești pe care urmează să le primească reclamantul?

La data de 10 iulie 2008 reclamantul a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale cu privire la contestarea actului administrativ, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru și repararea prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în anul 2001 a fost angajat în cadrul Procuraturii Generale în funcția de specialist principal pentru relații cu mijloacele de informare în masă, iar ulterior a fost desemnat în funcția de șef al Secției relații cu mijloacele de informare în masă, însă la data de 03 martie 2003, a fost concediat.
A menționat că, nefiind de acord cu concedierea sa, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale cu privire la restabilirea în funcția deținută anterior si încasarea salariului restant.
A susținut că, atît Curtea de Apel Chișinău, cît și Curtea Supremă de Justiție au respins acțiunea, însă prin hotărârea din 12 februarie 2008 a Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat că, concedierea sa pentru răspândirea scrisorilor constituie o ingerință a autorității publice în libertatea de exprimare, garantat de art. 10 §1 din Convenție.
A afirmat că, la data de 11 martie 2008 a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 26 noiembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, iar prin încheierea din 30 aprilie 2008 a Curții Supreme de Justiție a fost admisă cererea de revizuire depusă de către reclamant, a fost casată decizia instanței de recurs și a fost reținută cauza pentru rejudecarea recursului.
A relevat că, prin decizia din 28 mai 2008 a Curții Supreme de Justiție recursul său a fost admis, a fost casată hotărârea primei instanțe și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care a fost admisă acțiunea, a fost anulat ordinul de concediere și a fost restabilit reclamantul în funcția anterior deținută.
A invocat că, la data de 05 iunie 2008, prin ordinul pârâtei nr. 523-p, a fost restabilit în funcția de șef al Secției relații cu mijloacele de informare în masă a Procuraturii Generale, începând cu 28 mai 2008.
A declarat că, la data de 16 iunie 2008 Procuratura Generală i-a adus la cunoștință conținutul ordinului nr. 551-p, prin care a fost eliberat din funcție, începând cu data de 10 iunie 2008.
În această ordine de idei, a apreciat acțiunile Procuraturii Generale ca fiind ilegale, deoarece aceasta nu s-a conformat art. 46 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
A solicitat anularea ordinului pârâtei nr. 551-p din 16 iunie 2008, restabilirea sa în funcția deținută anterior și încasarea de la pârâtă a salariului mediu pentru absența forțată de la lucru și a sumei de 100000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral.
Prin hotărârea din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Chișinău acțiunea depusă de către reclamant a fost respinsă ca neîntemeiată.
La data de 26 februarie 2009 și 27 martie 2009 reclamantul a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.
În motivarea recursului a indicat că, hotărârea primei instanțe este neîntemeiată și ilegală.
A menționat că, prima instanță a încălcat prevederile art. 241 alin. (5) CPC și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. A susținut că, prima instanță a examinat fondul cauzei superficial. A afirmat că, prima instanță a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată și, anume, art. 14 alin. (8) din Legea serviciului public nr. 443-XII din 04 mai 1995.
A relevat că, la examinarea cauzei în fond, a invocat că, Secția relații cu mijloacele de informare în masă nu face parte din aparatul Procuraturii Generale, iar funcționarii secției respective nu pot fi încadrați în prevederile art. 14 alin. (8) din Legea enunțată, deoarece această normă stabilește expres funcționarii, care urmează să demisioneze.
A declarat că, pînă la momentul concedierii sale și ulterior, în cadrul Procuraturii Generale activează Serviciul de presă și nici unul din funcționarii acestuia nu a fost demis. A invocat că, intimata nu a demonstrat că i-a fost eliberat cartela magnetică necesară pentru a avea acces în incinta Procuraturii Generale, care, totodată, servește pentru evidența electronică a timpului de muncă a angajaților Procuraturii Generale, i-au fost aduse la cunoștință atribuțiile funcției, așa cum prevede art. 49 din Codul muncii și i-au fost puse la depoziție cheile de la vreun birou.
Prin decizia din 29 aprilie 2009 a Curții Supreme de Justiție a fost respins recursul declarat de către reclamant și a fost menținută hotărârea primei instanțe.
La data de 18 iulie 2018 reclamantul și reprezentantul acestuia, au depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanței de recurs, rejudecarea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.
Prin încheierea din 17 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost admisă cererea de revizuire depusă de către reclamant și reprezentantul acestuia, a fost casată decizia instanței de recurs și a fost reținută cauza pentru rejudecarea recursului.
Prin decizia din 28 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de către reclamant, a fost casată integral hotărârea primei instanțe și a fost pronunțată o hotărâre nouă, prin care acțiunea depusă de către reclamant a fost admisă parțial, a fost anulat ordinul Procuraturii Generale nr. 551-p din 16 iunie 2008 despre demisionare, a fost restabilit reclamantul în funcția de șef al Secției relații cu mijloacele de informare în masă a Procuraturii Generale, începând cu data de 10 iunie 2008 și au fost încasate de la Procuratura Generală în beneficiul reclamantului salariul pentru absența forțată de la lucru în perioada 10 iunie 2008 – 14 noiembrie 2018 și un salariul mediu lunar al acestuia, cu titlu de prejudiciu moral.
La data de 06 decembrie 2018 Procuratura Generală a depus o cerere, prin care a solicitat explicarea extinderii și aplicării dispozitivului deciziei instanței de recurs, prin care au fost încasate de la Procuratura Generală în beneficiul reclamantului salariul pentru absența forțată de la lucru în perioada 10 iunie 2008 – 14 noiembrie 2018 și un salariul mediu lunar al acestuia, cu titlu de prejudiciu moral.
În motivarea cererii a invocat că, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Guja versus Republica Moldova (nr. 2) din 27 februarie 2018 s-a hotărât că, statul Republica Moldova trebuie să achite reclamantului suma de 10000 de Euro, plus orice taxă, care poate fi percepută, pentru prejudiciul material și moral și 1500 Euro, plus orice taxă care ar putea fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli.
A mai invocat că, pretențiile reclamantului în sumă de 11500 de Euro au fost executate la data de 17 iulie 2018.
A relatat că, conform informației oficiale furnizate de către Comisia Electorală Centrală, începând cu 30 iunie 2011 și până în prezent, reclamantul deține, fără întrerupere, funcția electivă de primar al s. Șestaci, r-nul Șoldănești, pentru care este remunerat lunar cu salariu și care este incompatibilă cu funcția de șef al Secției relații cu mijloacele de informare în masă a Procuraturii Generale.
A considerat că, reclamantul nu urmează să beneficieze de salariu din partea procuraturii pentru perioada în care era și este incidentă starea de incompatibilitate.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a considera că cererea întemeiată și care urmează a fi admisă din următoarele considerente.
Din materialele dosarului rezultă că, prin decizia din 28 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de către reclamant, a fost casată integral hotărârea din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Chișinău și a fost pronunțată o hotărâre nouă, prin care acțiunea depusă de către reclamant a fost admisă parțial, a fost anulat ordinul Procuraturii Generale nr. 551-p din 16 iunie 2008 despre demisionare, a fost restabilit reclamantul în funcția de șef al Secției relații cu mijloacele de informare în masă a Procuraturii Generale, începând cu data de 10 iunie 2008 și au fost încasate de la Procuratura Generală în beneficiul reclamantului salariul pentru absența forțată de la lucru în perioada 10 iunie 2008 – 14 noiembrie 2018 și un salariul mediu lunar al acestuia, cu titlu de prejudiciu moral.
Până la moment decizia enunțată nu a fost executată și nu a expirat termenul de executare silită.
De asemenea, din materialele dosarului rezultă că, la data de 19 octombrie 2009 reclamantul a depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o cerere împotriva Republicii Moldova conform art. 34 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prin hotărârea din 27 februarie 2018, adoptată pe cauza Guja versus Republica Moldova nr. 2, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, a avut loc o violare a art. 10 din Convenție.
Conform pct. 65 din hotărârea enunțată, Curtea a considerat că, reclamantului i-ar fi fost provocate prejudicii materiale și morale din cauza eliberării sale din funcție și pronunțându-se în echitate, a acordat acestuia suma de 10000 de Euro.
Prin urmare, având în vedere faptul că, perioada absenței forțate de la lucru, 10 iunie 2008 – 14 noiembrie 2018, indicată în decizia din 28 noiembrie 2018 a instanței de recurs, include și perioada de până la data de 27 februarie 2018, pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a acordat reclamantului o despăgubire materială și morală pentru eliberarea ilegală din funcție, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a explica că, Procuratura Generală urmează să-i achite reclamantului salariul pentru absența forțată de la lucru în perioada 10 iunie 2008 – 14 noiembrie 2018, ținând cont de faptul că, pentru perioada 10 iunie 2008 – 27 februarie 2018 reclamantului i-a fost acordată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului despăgubirea materială și morală pentru eliberarea ilegală din funcție.

 

2 Comments

Leave a Reply