Justiție și dezvoltare economicăZiarul de Gardă

Dezinformarea: cum pot fi recunoscute și abordate miturile Covid-19

By 31 martie 2020 No Comments

Dezinformarea: cum pot fi recunoscute și abordate miturile Covid-19

De la zvonul că virusul s-a răspândit prin supa de liliac până la știrile conform cărora țările UE se bat pe echipamente medicale, dezinformarea se află peste tot. Organizația Mondială a Sănătății a spus că zvonurile nefondate „se răspândesc mai rapid decât virusul” și a vorbit deja despre o „infodemie de proporții planetare”. Platforme online majore acționează deja pentru limitarea răspândirii știrilor false, scrie ZdG.

Ce face UE pentru abordarea dezinformării?

Pentru susținerea informării corecte, există o pagină UE despre răspunsul Europei la pandemie, care va include în curând informații speciale pentru combaterea zvonurilor nefondate referitoare la coronavirus.

În plus, experți și politicieni din UE și statele sale membre se reunesc regulat în cadrul unor conferințe video pentru a discuta despre dezinformare și pentru a împărtăși metode de informare a oamenilor despre riscuri și cum pot fi acestea abordate. Și pe platformele online există presiune pentru acționarea împotriva escrocheriilor.

De ce publică oamenii intenționat informații false?

Unii fac acest lucru pentru profit. Probabil pentru a putea vinde produse sau sau pentru a atrage mai mulți vizitatori pe paginile lor web, obținând astfel mai multe venituri din reclame.

Potrivit unui raport al echipei speciale anti-dezinformare a UE, unele afirmații false vin de la forțe politice specifice, precum mișcarea de extremă dreapta alt-right din Statele Unite, din China și Rusia. În aceste cazuri, obiectivul este politic: acela de a submina Uniunea Europeană sau de a declanșa schimbări politice.

Dar multe persoane răspândesc dezinformarea pentru că cred în acele zvonuri, fără a intenționa să facă rău.

Ce pot face pentru a preveni răspândirea dezinformării?

Dezinformarea depinde de oamenii care o cred și o răspândesc. Și este ușor să fii păcălit. Pentru a vă asigura că nu răspândiți știri false, fiți atenți atunci când distribuiți informații care provoacă o reacție puternică sau care par prea frumoase sau prea rele pentru a fi adevărate. Un mod simplu de a verifica este căutarea pe internet, pentru a vedea dacă mai multe surse de încredere vorbesc despre acel lucru.

Dacă nu sunteți sigur, există ghiduri de identificare a știrilor false.

Ce pot face dacă văd sau aud pe cineva distribuind știri false?

Puteți raporta știrile false către platforma de social media unde le-ați găsit. Multe companii de social media s-au angajat să lucreze împotriva dezinformării legate de coronavirus.

De asemenea, vorbiți cu persoana care le răspândește: probabil a făcut acest lucru neintenționat. Cercetătorii spun că cea mai bună modalitate de a convinge oamenii care cred în teorii ale conspirației este de a le arăta empatie, de a face apel la gândirea lor critică și de a evita ridiculizarea acestora.

Leave a Reply