InițiativeJustiție și dezvoltare economică

Conducătorii auto, care vor participa la curse ilegale, vor fi trași la răspundere. Ce propune Ministerul Justiției

By 28 mai 2020 No Comments

Conducătorii auto, care vor participa la curse ilegale, vor fi trași la răspundere. Ce propune Ministerul Justiției

Ministerul Justiției propune spre consultare publică un proiect de lege care propune modificarea Codului penal și a Codului contravențional. Mai exact, este vorba de introducerea unor articole noi, prin care se vor pedepsi „cursele ilegale” și „contrabanda”.

Astfel, se propune completarea Codului penal cu art. 2642 care va incrimina desfășurarea curselor ilegale. Alin. (1) art. 2642 prevede răspunderea penală pentru participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, concursuri sau antrenamente neautorizate pe drumurile publice. „Participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, concursuri sau  antrenamente neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani”.

Potrivit alin. (2), acțiunea prevăzută la alin. (1), ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.

Alin. (3) – acțiunea prevăzută la alin. (1) săvârşită în stare de ebrietate se pedepseşte cu amendă în mărime de la 950 la 1350 unităţi convenţionale, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

În cazul vătămării grave a integrității corporale sau a sănătăţii, a decesul unei persoane, conducătorul auto va fi pedepsit cu închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Potrivit proiectului, organizarea întrecerilor, concursurilor sau antrenamentelor neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 1500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la 1 la 2 ani.

Pentru a evita paralelismele juridice, dar și pentru a nu crea o confuzie la nivelul aplicării normelor, se impune abrogarea dispozițiilor art. 243alin. (2)-(4) din Codul contravențional.

Leave a Reply