Procuratură și polițieSistem judecătorescUltimele stiri

Conceptul actualizat de evaluare a judecătorilor și procurorilor a fost prezentat la Consiliul Anticorupție pe lângă Prim-ministru. Ce prevede

By 8 noiembrie 2019 No Comments

Conceptul actualizat de evaluare a judecătorilor și procurorilor a fost prezentat la Consiliul Anticorupție pe lângă Prim-ministru. Ce prevede

În cadrul celei de-a doua ședințe a Consiliului de coordonare a politicilor anticorupție și reformei pe lângă Prim-ministru a fost prezentat conceptul actualizat de evaluare a judecătorilor și procurorilor. Acesta a fost elaborat și adaptat după recomandările formulate de Comisia de la Veneția în opinia sa preliminară privind reforma Curții Supreme de Justiție și a procuraturii.

Conceptul prevede crearea a trei structuri noi pentru implementarea reformei:

  1. Misiunea de Monitorizare – va selecta membrii Comisiei de evaluare și va monitoriza activitatea acesteia. Misiunea de Monitorizare va fi constituită din 7 membri, dintre care 5 specialiști internaționali și 2 reprezentanți din societatea civilă.
  1. Comisia de Evaluare – pentru evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor, care presupune verificarea integrității și eticii, precum și a profesionalismului acestora.
  1. Colegiul Special de Apel – va examina contestațiile actorilor justiției ce nu vor susține evaluarea extraordinară sau nu vor fi promovați.

Evaluarea judecătorilor prin instrumentele descrise mai sus are drept obiectiv curățirea corpului de judecători și de procurori de persoane lipsite de integritate și urmează să pornească în cele mai importante instituții din justiție: Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor.

Premierul Maia Sandu susține că reformarea justiției rămâne prioritatea numărul unu a Guvernului Republicii Moldova. „Politicienii vin și se duc, dar schemele de corupție rămân tot acolo, de 3 decenii. Trebuie să-i oprim pe cei care s-au obișnuit să facă abuzuri, să fure, știind că nu vor păți nimic pentru asta. Cei care au frică de evaluare să plece din sistem. Mai puțină justiție selectivă înseamnă mai puțini bani furați și mai multe resurse în bugetul statului”, a declarat Maia Sandu.

Ministrul Justiției, Olesea Stamate, a declarat că până la sfârșitul săptămânii viitoare proiectul de lege va fi definitivat.

Consiliul Anticorupție este o platformă pentru examinarea problemelor sistemice și de politici în domeniul prevenirii și combaterii corupției și reforma justiției și pentru coordonarea eforturilor între autoritățile publice competente în vederea implementării cu succes a politicilor adoptate.  Acesta s-a întrunit pentru prima dată la 16 septembrie curent.

Leave a Reply