Sistem judecătorescUltimele stiri

Cinci judecătorii vor fi verificate de către Inspecția judiciară în 2020. Despre ce instanțe este vorba

By 6 februarie 2020 No Comments

Cinci judecătorii vor fi verificate de către Inspecția judiciară în 2020. Despre ce instanțe este vorba

În acest an, conform Planului de activitate, Inspecția judiciară va verifica activitatea organizatorică a cinci instanțe judecătorești. Mai exact, vor fi supuse controlului:
– Judecătoria Chișinău – februarie-aprilie 2020;
– Judecătoria Anenii Noi – mai 2020;
– Judecătoria Criuleni – iunie 2020;
– Judecătoria Soroca – septembrie 2020;
– Judecătoria Hîncești – octombrie 2020.

Porivit art. 7al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, prevederile Legii nr. 178 cu privire la răspunderea disciplinară a
judecătorilor, Inspecţia judiciară are, în special, competenţe de verificare a activității organizatorice a instanțelor judecătorești la înfăptuirea justiţiei, de examinare a petițiilor cetățenilor în probleme ce țin de etica judiciară, de verificare a sesizărilor privind faptele care pot constitui abateri disciplinare. Verificarile efectuate de Inspecția judiciară se desfasoară cu respectarea principiilor independentei judecătorilor, supunerii lor numai legii, precum si autorității de lucru judecat.

Inspecţia judiciară este un organ independent, constituit din 7 inspectorijudecători, care dispune de autonomie funcţională și face parte
din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). De competența Inspecției judiciare ține asigurarea verificării activităţii organizatorice a instanţelor judecătoreşti la înfăptuirea justiţiei. În exercitarea acestor atribuţii Inspecţia judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale.

Activitatea Inspecţiei judiciare se desfașoară in conformitate cu legea, precum şi în conformitate cu Planul de activitate al Inspecției judiciare și are drept scop îmbunătăţirea performanţei organizatorice a instanţelor de judecată, furnizarea unor informaţii obiective instituţiilor implicate în gestionarea sistemului judiciar; responsabilizarea judecătorilor prin identificarea situaţiilor sau cazurilor ce cad sub prevederile răspunderii disciplinare a judecătorilor; propunerea măsurilor adecvate, ca urmare a verificării situaţiilor în care se invocă încălcarea reputaţiei profesionale, a imparţialităţii şi independenţei judecătorilor şi a sistemului judiciar în ansamblu; identificarea vulnerabilităţilor din sistemul judiciar, înlăturarea disfuncţionalităţilor şi prevenirea riscurilor în activitatea instanţelor de judecată.

Leave a Reply