Anticoruptie.mdProcuratură și poliție

Când va fi desemnat candidatul la funcția de Procuror General? Ce a decis CSP

By 19 noiembrie 2019 No Comments

Când va fi desemnat candidatul la funcția de Procuror General? Ce a decis CSP

Dosarele candidaților la funcția de Procuror General vor fi examinate, miercuri, de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), începând cu ora 9.00. Anunțul a fost făcut, marți, în cadrul ședinței CSP.

Potrivit Anticoruptie.md, luni, noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că va expedia Consiliului Superior al Procurorilor lista celor patru învingători ai concursului pentru funcția de procuror general.

La 29 octombrie, Ministerul Justiției a anunțat numele celor patru candidați rămași în cursa pentru fotoliul de procuror general al R.Moldova. Aceștia sunt Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo.

La 6 noiembrie, ex-ministra Justiției, Olesea Stamate, a declarat că anulează rezultatele concursului pentru funcția de procuror general, prin care cei patru candidați au fost admiși la următoarea etapă. Motivul invocat de ministră ar fi accesul insuficient al membrilor comisiei la unele informații pentru a verifica integritatea candidaților, dar și aprecierea disproporțională de către unii membri ai comisiei a unor candidați, fapt care a condus la influențarea rezultatelor finale.

În aceeași zi, Guvernul Sandu și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru noi modificări la Legea Procuraturii. Potrivit acestora, în locul comisiei de concurs, prim-ministrul ar fi cel care selectează lista scurtă pentru înaintarea către CSP.

Asumarea răspunderii a servit motiv pentru PSRM să înainteze moțiune de cenzură, votată de deputații socialiști și democrați.

Leave a Reply