Executarea hotărârilor judecătoreștiSistem judecătorescUltimele stiri

Arestul preventiv, aplicat mai rar. Numărul a scăzut cu o treime în 2018

By 21 februarie 2019 No Comments

Arestul preventiv, aplicat mai rar. Numărul a scăzut cu o treime în 2018

Numărul persoanelor reţinute şi arestate este în scădere, se arată într-un studiu efectuat de procurori la capitolul măsurilor preventive, aplicate în decursul anului 2018 în privinţa persoanelor bănuite sau învinuite de comiterea infracţiunilor la faza de urmărire penală.

Astfel, statisticile indică o micşorare considerabilă a numărului:
– persoanelor reţinute cu 1.047 cazuri (-23,7%);
– demersurilor de arestare preventivă cu 907 cazuri (-31,9%);
– persoanelor reţinute care au fost arestate preventiv cu 838 cazuri (-34,5%).

Faptul scăderii numărului de măsuri preventive nu constituie un indicator al schimbării poziţiei instituţionale în acest sens. Reducerea numărului de reţineri şi arestări în anul 2018 a fost dictată de obiectivele şi realităţile care au influenţat procesul penal, inclusiv:
– scăderea numărului de infracţiuni în țară (de la 35.581 de infracţiuni în anul 2017 la 32.035 de crime în 2018);
– scăderea numărului de cauze penale exercitate şi conduse de procurori (de la 57.313 cauze penale în anul 2017 la 51.943 dosare în 2018), inclusiv dosare aflate în circuitul: IGP, CNA, Serviciului Vamal şi Poliţiei de Frontieră.

Arestarea preventivă a fost solicitată de procurori în privinţa a 1.936 persoane (2.843 în anul 2017) sau a 57,6% din numărul celor reţinuţi. Mandate de arestare preventivă au fost eliberate de magistraţi în privinţa a 1.592 persoane, inclusiv în privinţa celor care s-au eschivat de la urmărirea penală, iar în 344 de cazuri demersurile procurorilor au fost respinse.

În condiţiile anumitor nemulţumiri, vociferate încă acum doi ani de unii avocaţi şi reprezentanţi ai societăţii civile faţă de „numărul mare şi nejustificat de arestări”, Procuratura reiterează că evaluarea necesităţii şi temeiniciei arestării preventive are loc inclusiv cu luarea în consideraţie a argumentelor părţii apărării atât la faza reţinerii persoanei, cât şi la cea de examinare a demersurilor de arestare de către judecătorii de instrucţie.

În context, procurorii au analizat circumstanţele concrete ale fiecărei cauze penale și, constatând lipsa necesităţii privării în continuare a persoanei de libertate, au decis punerea în libertate a 1.771 persoane (52,7% din numărul total al reținuților), inclusiv cu aplicarea altor măsuri procesuale de constrângere.

Respectiv, după cum s-a menţionat, au fost arestate preventiv doar 47,3% (55,1% în anul 2017)  din persoanele reţinute în anul 2018.

De notat că, fiind cercetaţi în stare de libertate, o bună parte dintre bănuiţi şi învinuiţi părăsesc teritoriul Republicii Moldova, fiind anunţaţi în căutare internaţională, iar pentru extrădarea lor statul urmând să achite, în mediu, câte 30 – 40 de mii de lei. Numai în cursul anului trecut, procurorii au inițiat 101 de cereri de extrădare, dintre care 32 au fost admise, iar 61 se află la etapa de examinare.

Este alarmant numărului învinuiţilor, inculpaţilor şi condamnaţilor aflaţi în căutare. Astfel, dacă la începutul anului 2018 în căutare se aflau 6.341 de persoane, la finele anului trecut erau deja 6.890 de persoane care se ascundeau de urmărirea penală, de judecată şi organele care pun în executare sentinţa, o bună parte a acestora fiind cercetate şi judecate pentru infracţiuni excepţional şi deosebit de grave.

Leave a Reply