Justiție și dezvoltare economicăUltimele stiri

Are jurnalistul acces la materiale din dosarele care sunt în curs de examinare în instanță? Ce spun juriștii

By 2 martie 2020 No Comments

Are jurnalistul acces la materiale din dosarele care sunt în curs de examinare în instanță? Ce spun juriștii

Juristul Media-Azi a răspuns la întrebarea: În scopul documentării unui caz examinat în prezent în instanță, aș putea să solicit acces la materialele din dosarul care mă interesează?

Potrivit acestuia, o astfel de solicitare va fi respinsă pentru că doar părțile implicate în litigiu, apărătorii acestora, judecătorii și reprezentanții organelor de urmărire penală pot avea acces la materiale, conform legii.

Această măsură a fost luată de către legiuitor, printre altele, pentru a asigura păstrarea secretului comercial, a altor informații oficiale cu accesibilitate limitată, a secretului de stat (art. 213 și 214 din Codul de procedură penală). La fel, această obligație derivă și din art. 215 a aceluiași cod, care prevede obligaţia organului de urmărire penală, a procurorului şi a instanţei de judecată să ia măsuri pentru asigurarea securităţii participanţilor la proces.

Totuși, jurnalistul poate să asiste la ședințele de judecată în cadrul cărora este examinat un dosar de interes, cu condiția ca acestea să fie publice, iar accesul presei – nerestricționat. Rețineți că hotărârile instanței de judecată se pronunță în ședință publică indiferent de tipul dosarului. Prevederea se conține la art. 18 alin. (4) din Codul de procedură penală.

După finalizarea examinării cauzei și pronunțarea unei hotărâri definitive, jurnaliștii se pot adresa la arhiva judecătoriei unde a fost examinat litigiul, cerând acces la toate actele. În solicitare trebuie indicat numărul dosarului sau numele părților implicate.

Leave a Reply