Anticorupție și integritateUltimele stiri

ANI a verificat declarațiile a circa 300 de procurori. Ce abateri au fost depistate

By 5 septembrie 2019 No Comments

ANI a verificat declarațiile a circa 300 de procurori. Ce abateri au fost depistate

Inspectoratul de integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI) a verificat mai mult de 300 de declarații de avere și interese personale, pentru 2018, ale procurorilor.

În rezultat, inspectorii s-au autosesizat în 44 de situații, urmare cărora urmează să fie inițiate controale ale averilor și intereselor personale. La baza autosesizărilor a stat depunerea tardivă a declarației, precum și lipsa unor date din declarația de avere și interese personale pentru 2018. Prin urmare, au fost inițiate 8 cauze contravenționale privind depunerea tardivă a declarației ( art. 330Cod contravențional), 2 amenzi fiind deja achitate.

Verificările date au fost efectuate în baza Dispoziţiei Preşedintelui ANI din 21 mai 2019, care prevede controlul declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de către subiecţii declarării pentru anul 2018 (deputaţi, miniştri, judecători, procurori etc).

Amintim că, în prima jumătate a lunii august, prin sistemul aleatoriu, inspectorilor le-au fost repartizate spre verificare aproape 700 de declarații anuale de avere și interese ale procurorilor.

ANI susține că, prin decizia nr. 222 din 23 august 2019 a  Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, s-a dispus depersonalizarea integrală și ireversibilă a unui comunicat de presă despre rezultatele controlului în privința unui subiect, care a fost publicat pe pagina web oficială a Autorității. Din aceste motiv, numele și prenumele persoanelor verificate nu vor putea fi făcute publice până la existența unor acte definitive emise în privința acestora.

Leave a Reply